Home » Country branding

Country branding: Eu imi iubesc tara!

11 July 2009 5 Comments

De mai mult timp, împreună cu colegii mei, ne gândeam la modalităţi prin care am putea contribui la dezvoltarea brandului de ţară. Din întelegerea noastră, dezvoltarea unui brand de ţară nu este cea mai uşoară activitate de marketing. Aceasta din simplu motiv că, construirea brandului de ţară necesită o abrodare complexă. Conform lui Simon Anholt, dezvoltarea brandului de ţară implică activităţi în cel puţin şase direcţii (Hexagon of Communication):

-         Turismul;

-         Oamenii;

-         Brandurile de export;

-         Politicile interne şi externe;

-         Cultura şi tradiţiile;

-         Investiţiile şi migraţia;

Noi, prin resursele pe care le avem nu putem contribui la multe din ele. Totuşi, noi credem că putem avea o contribuţie la creşterea spiritului de mândrie naţională sau altfel spus, putem contribui la dezvoltarea unei clase de OAMENI care să îşi iubească ţara.

De ce ne dorim aceasta:

Cred că fiecarui din noi i s-a întâmplat să audă cel puţin odată pe cineva care spune: „Moldova e o ţară ratată”, „Moldovean” (cu conotaţii negative), „Dacă e produs în Moldova e clar că e falsificat”, „Nu mai vreau să traăiesc în Moldova”, „Ce să caut înapoi în Moldova”, „La noi în Moldova e foarte urât”.

Acestea fiind spuse credem că tot ce este asociat cu Moldova a căpătat conotaţii negative care vor împedica dezvoltarea ideii de brand naţional oricare iniţiativă nu ar fi.

Spre final:

Pentru aceasta am realizat o serie de bannere la acest subiect. Cei care cred în Moldova, îşi iubesc ţara şi sunt mîndri de ea vă rugăm să le preluaţi şi să susţineţi ideea.

De asemenea dacă aveţi alte idei la acest subiect vă rugăm să le implementaţi cu sau fără participarea noastră.

EU ÎMI IUBESC ŢARA!

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

cod sursă:

5 Comments »

• Cristina said:

Deja vu…Mihai Stipanov…da oricum ideea e foarte buna si eu va sustin!

•   Country branding: Eu imi iubesc tara! by Andrei Spinu – marketing said:

[...] Puteti prelua bannerele de aici >>> Mihai Stipanov, Sergiu Bagrin [...]

• Andrean said:

Faina ideia,

cu parere de rau nu am reusit sa le pun, imi apare doar textul sustin. Vom mai incerca!

• Mihai said:

Sergiu noi asteptam articole si despre Purcari :)

• Andrean said:

Salut,

Am incercat sa mai pun imaginile, insa apare doar o parte din text, ai sters cumva fisierele de pe server?

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<acronym title="">

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.